Introducere. O dezbatere falsă, cu mize reale
În spațiul public românesc se conturează tot mai frecvent o narațiune periculoasă: aceea potrivit căreia Veteranii Teatrelor de Operații (VTO) ar beneficia de „privilegii” nejustificate, iar misiunile externe ar fi echivalente cu o formă de mercenariat. Această abordare nu este doar profund eronată, ci și nedreaptă, ignorând cadrul juridic, politic și strategic în care aceste misiuni au fost asumate, precum și costurile umane reale suportate de cei care au participat.
Dezbaterea nu este una simbolică. Ea produce efecte concrete: relativizarea statutului VTO, contestarea drepturilor legale dobândite și, în cele din urmă, erodarea contractului moral dintre stat și militarii pe care i-a trimis în misiuni cu risc letal.
Misiunile externe: decizie de stat, nu opțiune individuală
Participarea României la misiuni militare externe nu a fost rezultatul unor inițiative individuale ale militarilor, ci consecința unor decizii politice suverane, asumate de statul român în cadrul:
- angajamentelor NATO;
- politicii de securitate și apărare comune;
- obligațiilor internaționale asumate prin tratate și parteneriate strategice.
Statul român a decis că trebuie să fie prezent în teatre de operații. Această decizie a implicat, în mod inevitabil, trimiterea de militari în zone de conflict activ, cu risc major pentru viață și integritate. Faptul că unii militari au acceptat această misiune, în timp ce alții nu au dorit sau nu au fost selecționați, nu schimbă realitatea fundamentală: cineva trebuia să meargă.
Riscul asumat și diferența obiectivă de situație
A susține că serviciul militar desfășurat în țară este echivalent, sub aspectul riscului și al uzurii psihofizice, cu participarea la misiuni în teatre de operații reprezintă o falsificare a realității.
Veteranii Teatrelor de Operații:
- au operat în medii ostile, cu amenințări permanente;
- au fost expuși direct riscului de moarte, rănire gravă sau traumă psihică;
- au acționat în afara protecției mediului familial și social;
- au suportat consecințe pe termen lung, adesea invizibile statistic.
Această diferență nu este una morală, ci una juridică și factuală. Din acest motiv, statul român a instituit un statut distinct – VTO – și a recunoscut anumite drepturi compensatorii. Aceste drepturi nu sunt recompense discreționare, ci măsuri reparatorii minimale pentru riscul și prejudiciul potențial asumat.
Drepturile VTO: compensare, nu privilegiu
Drepturile acordate Veteranilor Teatrelor de Operații sunt, în realitate:
- limitate ca impact bugetar;
- simbolice ca recunoaștere;
- strict legate de statutul dobândit prin participarea la misiuni externe.
A le califica drept „privilegii” înseamnă a ignora un principiu fundamental al dreptului public: tratamentul diferențiat este legitim atunci când situațiile sunt diferite. Curtea Constituțională a României a consacrat în mod constant această interpretare.
Reducerea sau suprimarea acestor drepturi nu produce echitate, ci o nedreptate suplimentară, prin ștergerea diferenței reale dintre cei care au fost expuși riscului extrem și cei care nu au fost.
Narațiunea mercenariatului: o mistificare periculoasă
Asimilarea misiunilor externe cu mercenariatul este nu doar greșită, ci ofensatoare. Militarii români au acționat:
- sub comandă națională și aliată;
- în baza legii;
- în interesul direct al statului român;
- fără libertatea de acțiune specifică mercenarilor.
Această narațiune servește, de fapt, unui scop comod: delegitimarea sacrificiului, pentru a justifica retragerea unor drepturi și pentru a calma frustrări sociale care nu au legătură cu VTO.
Ostilitatea internă: frustrare, nu argument
Un aspect rar discutat, dar tot mai vizibil, este ostilitatea manifestată de o parte a personalului militar care:
- nu a dorit să participe la misiuni externe;
- a beneficiat de stabilitate, confort și avantaje interne;
- solicită ulterior recunoaștere identică, invocând formal „serviciul militar”.
Această poziție nu este susținută de argumente juridice sau factuale, ci de frustrare și invidie. A pretinde egalitate de tratament fără egalitate de risc reprezintă o formă de revendicare nelegitimă.
Este ușor să judeci sacrificiul altora din siguranța biroului. Este mult mai greu să îți asumi consecințele unei misiuni în care întoarcerea acasă nu este garantată.
Consecințele ignorării valorii VTO
Subminarea statutului și drepturilor Veteranilor Teatrelor de Operații produce efecte grave:
- descurajează participarea viitoare la misiuni externe;
- afectează coeziunea internă a sistemului militar;
- transmite un mesaj de neseriozitate strategică aliaților;
- rupe contractul de loialitate dintre stat și militari.
Un stat care își tratează veteranii ca pe o povară bugetară este un stat care își compromite credibilitatea strategică.
Concluzie. O chestiune de responsabilitate statală
Valoarea Veteranilor Teatrelor de Operații nu se măsoară în facilități fiscale sau beneficii marginale. Ea se măsoară în responsabilitatea asumată atunci când statul a avut nevoie de oameni dispuși să își riște viața.
Recunoașterea acestui fapt nu este un act de generozitate, ci o obligație juridică, morală și strategică. Orice tentativă de a relativiza sau suprima drepturile VTO nu este un act de justiție socială, ci o formă de amnezie instituțională. Un stat serios nu își contestă veteranii. Îi respectă.