În 1987, când am pășit pentru prima dată în Liceul Militar „Mihai Viteazul”, aveam 14 ani și o convingere profundă: dacă îți dedici viața țării tale, statul va ști să te respecte și să îți asigure un drum stabil și predictibil. Trei decenii mai târziu, după misiuni în Afganistan, poziții în structuri NATO, responsabilități în planificare strategică și participarea la procese majore de transformare ale Armatei României, pot spune cu regret că această promisiune nu a fost respectată.
Ceea ce urmează nu este o plângere, ci un diagnostic lucid al unui sistem care are nevoie urgentă de reformă, pentru ca viitoarele generații de militari să nu treacă prin haosul legislativ și lipsa de stabilitate care ne-au marcat carierele.
O profesie de vocație, condusă de reguli impredictibile
Cariera militară este, prin definiție, una a disciplinei, a sacrificiului și a responsabilității. Ce nu ar trebui să fie niciodată este o carieră în care regulile jocului se schimbă permanent, în care drepturile se evaporă peste noapte și în care predictibilitatea devine un lux.
Din păcate, exact acest lucru s-a întâmplat în ultimele două decenii. Începând cu perioada Băsescu–Boc și continuând cu guvernele ulterioare, drepturile militarilor au fost reduse consistent, fără o strategie coerentă și fără analiză de impact:
- Premiile trimestriale – eliminate.
- Al 13-lea salariu – eliminat.
- Ajutoarele de trecere în rezervă – eliminate sau amânate la nesfârșit.
- Normele de hrană, cazare și chirie – înghețate ani la rând.
- Cariera militară – afectată de legislație schimbată repetitiv, fragmentată și lipsită de viziune.
Aceste măsuri nu au reprezentat reforme. Au fost decizii contabile luate fără înțelegerea consecințelor asupra resursei umane, cea mai importantă componentă a oricărei armate.
Consecințele: exod către rezervă și dificultăți majore în atragerea tinerilor
Astăzi, Armata României se confruntă cu:
- un număr record de treceri în rezervă;
- dificultăți în menținerea personalului calificat;
- un interes scăzut al tinerilor pentru cariera militară;
- o eroziune lentă a încrederii în instituții.
Aceste efecte nu sunt abstracte. Ele au chipul oamenilor pe care i-am comandat, instruit și format. Militari valoroși, cu specializări rare, au plecat nu pentru că nu și-au mai dorit să servească, ci pentru că statul nu le-a mai oferit niciun motiv să rămână.
Armata României rămâne un loc în care poți deveni OM
Indiferent de provocări, uniforma militară oferă ceva ce puține profesii pot da: caracter, integritate, camaraderie, capacitatea de a rezista, de a conduce și de a acționa în situații-limită. În această privință, sistemul militar rămâne un spațiu unic și profund formator.
Problema nu este instituția militară, ci absența unei politici de apărare coerente, construită pe termen lung și bazată pe respectul față de oamenii în uniformă.
Ce trebuie să audă tinerii care se gândesc la o carieră militară
Sunt întrebat adesea dacă, știind tot ce știu astăzi, aș mai alege cariera militară. Răspunsul este da — dar cu luciditate.
Un tânăr care intră azi în Armată trebuie să știe că:
- va lucra cu oameni extraordinari, dedicați și profesioniști;
- se va forma ca lider, ca om și ca profesionist în condiții de excepție;
- dar va trebui, din păcate, să navigheze într-un sistem legislativ volatil, afectat de decizii politice luate fără consultarea specialiștilor.
Este o profesie care cere echilibru, maturitate și determinare. Și e o profesie care merită, dacă va fi din nou respectată.
Un apel către decidenți: fără oameni nu există armată. Fără armată nu există stat.
Acest articol nu este o critică îndreptată împotriva unei guvernări sau alteia, ci un semnal de alarmă. România se află într-un context geopolitic tensionat, într-o regiune în care investiția în apărare nu mai este opțională.
În acest context, resursa umană militară trebuie tratată ca un pilon fundamental al securității naționale, nu ca un cost bugetar.
Politicienii au obligația morală și legală:
- să refacă predictibilitatea carierei militare,
- să ofere un regim de salarizare echitabil,
- să își respecte promisiunile legislative,
- să oprească degradarea statutului personalului militar,
- să creeze un cadru legal atractiv pentru noile generații de militari.
Este o datorie față de cei care servesc astăzi, față de cei care au servit ieri și, mai ales, față de cei care vor purta uniforma mâine.
Cariera militară rămâne una onorantă, dar are nevoie de stabilitate, respect și viziune din partea statului. România are nevoie de oameni destoinici în uniformă. Dar oamenii destoinici trebuie să aibă motive reale să aleagă și să rămână în această profesie. Uniforma merită purtată.
Dar merită și apărată.