NATO în epoca rezilienței: semnele transformării
Conceptul de reziliență este astăzi promovat de NATO Allied Command Transformation ca element esențial pentru capacitatea de descurajare și apărare a Alianței. Potrivit documentelor oficiale, reziliența este definită ca abilitatea Alianței de a “absorbi șocuri, de a se adapta sub presiune și de a susține operațiuni pe termen lung”, integrând planificarea civilă în planificarea colectivă de apărare. Aceasta reflectă dorința de a face societățile și statele membre capabile să răspundă la atacuri cibernetice, campanii de dezinformare sau perturbări ale infrastructurilor critice.
În discursul organizațional, reziliența nu este doar responsabilitatea militară, ci se sprijină pe trei piloni interconectați:
- Reziliența militară — menținerea funcționalității forțelor în fața presiunii continue;
- Reziliența civilă — pregătirea infrastructurilor esențiale (energie, transport, comunicații);
- Reziliența societală — coeziunea socială și încrederea publică ca resurse strategice în fața perturbărilor.
Această redefinire a priorităților denotă o schimbare de paradigmă: NATO nu mai este doar o alianță orientată spre război convențional sau dominație militară, ci una care își concentrează eforturile pe supraviețuire sistemică într-un mediu instabil.
Trump-Politik: ordinea globală fără reguli
În același timp, analiza oferită de profesorul Julian Lindley-French subliniază degradarea ordinii internaționale bazate pe reguli, în care forța brută, coerciția și interesele economice primează. În opinia autorului, politica externă a președintelui american – denumită Trump-Politik – este o combinație de geopolitică și “geo-business”, în care mijloacele de dominare includ intervenții directe, controlul resurselor strategice și extinderea sferelor de influență.
Din această perspectivă:
- SUA își redefinește rolul global nu ca garant al ordinii bazate pe reguli, ci ca actor care determină normele prin putere;
- dreptul internațional devine relativ, valid doar atunci când este susținut de forță;
- competiția cu China și Rusia se poartă mai puțin pe baze normative și mai mult pe controlul resurselor și influenței strategice.
Această evoluție pune sub semnul întrebării însăși esența alianței transatlantice, care a funcționat istoric pe principiul unui leadership american stabil și predictibil.
Implicațiile pentru România
România se află într-un punct geopolitic și strategic definitoriu: membră a NATO și a Uniunii Europene, la granița estică a Alianței, într-o regiune vulnerabilă la perturbări hibride și presiuni geopolitice. Schimbările descrise anterior au implicații directe asupra securității naționale:
1. Vulnerabilități la atacuri hibride și cibernetice
Conceptul de reziliență recunoaște că amenințările nu sunt doar militare, ci și digitale și informaționale. România se confruntă în mod regulat cu atacuri cibernetice asupra instituțiilor critice și campanii de manipulare mediatică. Creșterea rezilienței necesită investiții susținute în:
- protecția cibernetică a infrastructurilor esențiale;
- capacități de analiză și contracarare a dezinformării;
- consolidarea coeziunii sociale pentru a reduce vulnerabilitatea la presiunile externe.
Aceste eforturi cer o colaborare strânsă între MApN, SRI, STS, ministerele de interne și societatea civilă.
2. Posibila diminuare a angajamentului american
Dacă Trump-Politik reduce disponibilitatea SUA de a susține ferm angajamentele colective ale NATO, România, ca stat situat la periferia estică a Alianței, poate resimți:
- creșterea incertitudinii privind aplicarea articolului 5 (angajamentul de apărare colectivă);
- necesitatea dezvoltării unor capacități autonome de descurajare;
- consolidarea cooperării regionale (România, Polonia, statele baltice) pentru a compensa eventualele lacune ale garanțiilor externe.
Aceste evoluții subliniază importanța unei politici de apărare robuste, adecvate la nivel național, și a unei planificări realiste în proiectele comune de capabilități militare.
3. Potențialul reconfigurării sferei de influență în Europa de Sud-Est
Mutările strategice ale marilor puteri (SUA, Rusia, China):
- influențează echilibrul de putere în regiune;
- schimbă prioritățile de securitate din Balcani și Marea Neagră;
- pot duce la o nouă competiție pentru accesul la resurse, porturi și rute logistice critice.
România trebuie să își consolideze poziția strategică:
- prin modernizarea forțelor armate;
- prin integrarea mai profundă în structurile UE de securitate și apărare;
- prin alianțe politice și economice care să întărească reziliența națională.
Concluzie: O Alianță la răscruce
NATO nu se află, formal, în pragul dispariției — dar funcțional, alianța este confruntată cu transformări profunde. Redefinirea priorităților spre reziliență și ruptura în relația transatlantică, alimentată de Trump-Politik, pun presiune pe coeziunea și eficacitatea Alianței.
Pentru România, această realitate:
- impune reevaluarea strategiilor de securitate națională;
- cere investiții sporite în reziliență cibernetică și societală;
- necesită politici externe și de apărare proactive și integrate.
Într-o lume în care puterea se impune prin forță sau influență economică, iar alianțele tradiționale sunt supuse presiunii realpolitik-ului, România trebuie să combine abordările colective cu strategii autonome de securitate. Doar astfel își va proteja integritatea teritorială și stabilitatea internă într-un mediu global tot mai imprevizibil și competitiv.
Întrebare strategică: Ce se va întâmpla cu NATO, dacă SUA vor lua Groenlanda cu forța?
Surse și referințe relevante
- NATO Allied Command Transformation – Analize și documente privind conceptul de reziliență și integrarea civil-militară (ACT Resilience Concept).
- NATO communiqués privind adaptarea planificării de apărare colectivă (2025–2026).
- Julian Lindley-French, „The Machtpolitik of Trump-Politik!” – Eseu asupra politicii externe americane și implicațiilor asupra ordinii internaționale.
- Analize OSINT privind atacurile cibernetice și campaniile hibride vizând statele NATO.