Declarațiile recente ale ministrului Apărării privind bugetul MApN pentru anul 2026, în special referirea la reducerea cu 10% a fondului de salarii la nivelul instituțiilor publice, trebuie analizate dincolo de registrul contabil. În cazul Apărării Naționale, orice ajustare bugetară care vizează resursa umană produce efecte strategice, nu doar economice.
Mesajul oficial este unul de calm: nu se vor tăia salarii de bază, nu vor exista reduceri masive de personal, iar Armata va fi tratată „rațional”. Problema este că, în realitate, fondul de salarii nu este o abstracțiune, ci expresia directă a modului în care statul își gestionează oamenii în uniformă.
Fondul de salarii: între formulare politică și impact real
Reducerea fondului de salarii cu 10%, chiar dacă nu se traduce explicit prin diminuarea salariilor de bază, presupune inevitabil intervenții asupra:
- sporurilor,
- indemnizațiilor de comandă,
- beneficiilor operaționale,
- structurii de personal și organigramelor.
În MApN, aceste componente nu sunt accesorii. Pentru personalul din unități operative, din structuri de sprijin sau din domenii tehnice critice, ele reprezintă o parte semnificativă a veniturilor reale. Prin urmare, mesajul „nu tăiem salarii” riscă să fie perceput în interior ca o formulă semantică, nu o garanție substanțială.
Moralul – prima victimă colaterală
În organizațiile militare, moralul nu este un concept abstract. El este un factor operațional, un multiplicator de forță. Orice semnal de instabilitate, lipsă de predictibilitate sau tratament bugetar discreționar are efecte imediate asupra:
- coeziunii unităților;
- disponibilității pentru misiuni solicitante;
- încrederii în leadershipul politic și instituțional.
Chiar și simpla anunțare a unor reduceri „la nivel de fond” generează incertitudine. Iar incertitudinea, într-un sistem ierarhic și bazat pe disciplină, erodează loialitatea profesională pe termen mediu.
Retenția personalului calificat: punctul critic ignorat
Cele mai vulnerabile categorii nu sunt neapărat cele numeroase, ci cele critice:
- ofițeri și subofițeri cu specializări tehnice;
- personal cu experiență NATO;
- militari din domenii precum comunicații, IT, mentenanță avansată, ISR sau cyber.
Acești oameni au competențe transferabile și alternative reale în mediul civil. Orice semnal că statul tratează resursa umană militară ca pe o variabilă de ajustare bugetară accelerează decizia de ieșire din sistem.
Pe termen mediu, efectul nu este doar numeric, ci calitativ: pierzi exact oamenii pe care nu îi poți înlocui rapid.
Creșterea vârstei de pensionare: soluție contabilă, nu strategică
Ministrul Apărării a indicat creșterea vârstei de pensionare ca parte a ajustării generale. Din perspectivă strict bugetară, măsura este logică. Din perspectivă militară, ea este incompletă.
Fără:
- redefinirea traseelor de carieră;
- adaptarea funcțiilor pentru personalul vârstnic;
- politici reale de management al vârstei,
creșterea vârstei de pensionare poate genera:
- blocaje în promovare;
- dezechilibre între generații;
- uzură profesională în unități operative.
O armată eficientă nu este doar una mai „longevivă”, ci una corect structurată pe vârste, competențe și roluri.
Capabilitatea de luptă nu se măsoară doar în procente din PIB
România discută deja despre creșterea bugetului Apărării spre 2,7% din PIB. Însă capabilitatea reală nu derivă automat din sume alocate pentru achiziții.
Fără personal:
- suficient,
- motivat,
- stabil,
sistemele moderne rămân subutilizate, iar capacitatea de generare a forței în situații de criză devine iluzorie. Apărarea națională nu este un exercițiu de contabilitate, ci un sistem integrat în care omul rămâne elementul central.
Concluzie: testul real al bugetului pe 2026
Declarațiile ministrului Apărării încearcă să construiască un echilibru între constrângeri fiscale și realități strategice. Problema este că, în forma actuală, acest echilibru este fragil.
Reducerea fondului de salarii, combinată cu creșterea vârstei de pensionare, fără politici clare de retenție și motivare, riscă să producă:
- scădere de moral,
- pierderi de personal calificat,
- vulnerabilități operaționale mascate de indicatori bugetari favorabili.
În contextul regional actual și al obligațiilor NATO, resursa umană militară nu poate fi tratată ca o cheltuială ajustabilă, ci ca o condiție de securitate națională.
Bugetul Apărării pe 2026 nu va fi judecat doar după cifre, ci după capacitatea sa de a menține Armata României funcțională, credibilă și pregătită. Iar acest test începe, inevitabil, cu oamenii.